Drd. Mădălina Ruxandra Costin
psihoterapeut
Sunt psihoterapeut, cadru didactic asociat al Universității Babeș-Bolyai și urmez programul doctoral al școlii de Psihologie Cognitivă Aplicată, in cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Babeș-Bolyai.
Formarea mea are bazele în Terapia Cognitiv-Comportamentală (CBT), însă folosesc elemente din Terapia prin Acceptare și Angajament (ACT), Terapia Focalizată pe Emoții (EFT) și Terapia Schemelor (ST) pentru a putea îndeplini cât mai bine nevoile diferite ale clienților.
Suferința a fost prezentă în multe contexte din viața mea. De când mă cunosc, oamenii au avut încredere în mine să își împărtășească poveștile de viață, fără perdea. Acest fapt și curiozitatea de a înțelege mai bine lumea noastră interiorară, m-au îndreptat spre facultatea de psihologie. Într-adevăr, am găsit multe răspunsuri, dar mai ales un simț practic, orientat către tehnici bazate pe dovezi ștințiifice. Însă, ce m-a determinat să nu renunț orice ar fi la psihoterapie au fost momentele în care mi-am înțeles propria suferință. Această înțelegere nu putea avea loc doar în mintea mea, învățând niște teorii, ci alături de oamenii în a căror prezență am putut și eu să dau la o parte perdeaua. Alain de Botton spune că: “Ceea ce ne ajută enorm în încercarea de a ne cunoaște propria minte este, în mod surprinzător, prezența unei alte minți.”
În cabinet încerc să fiu acea prezență. Ofer un spațiu sigur pentru a putea fi spusă orice poveste. Sunt un tovarăș de călătorie, îi ajut pe clienții mei să nu renunțe la destinațiile lor, să aibă curaj să fie autentici și curioși când își construiesc propriul drum. O să înțelegem împreună cum trecutul a influențat acest drum până în momentul prezent, o să adăugăm înțelegerii compasiune și blândețe. Însă toată munca are loc în prezent, „ce să fac diferit pentru a construi drumul important pentru mine?” Prețuiesc mult autenticitatea și umorul , îmi place să le iau cu mine în cabinet. O să mă auziți folosind “no”. De cele mai multe ori, o să fie o interjecție „no, să facem”, nicidecum „n-o să facem”.