Emilia Vereşezan, MA

Psiholog clinician și psihoterapeut

Sunt psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, cu formare în terapia centrată pe scheme și terapia prin acceptare și angajament. Mă simt recunoscătoare să fac parte din profesia aceasta și să am ocazia să cunosc oameni într-un fel foarte personal. Legătura ce se construiește în terapie, curajul și sensibilitatea pe care o văd la clienții mei mă motivează să le fiu alături și să fac tot ce pot pentru a-i ajuta. De aceea, încerc să îmi îmbunătățesc abilitățile de psihoterapeut prin formare continuă și să mă dezvolt ca om prin psihoterapie personală.

Dacă alegi să faci terapie cu mine, în primul rând vom încerca să înțelegem cât mai bine problemele cu care te confrunți, cum au apărut, care sunt gândurile și emoțiile implicate. Vom încerca să ne dăm seama în ce direcție vrei să se îndrepte viața ta și cât de util e ceea ce faci acum. Multe stări dificile apar pentru că acordăm o putere foarte mare gândurilor noastre și pentru că ne e greu să acceptăm anumite trăiri firești. Ne luptăm cu ele, ne stabilim standarde foarte ridicate pentru noi înșine și ajungem să ne simțim blocați. În terapie, îmi propun să îmi ajut clienții să fie mai liberi în fața gândurilor, emoțiilor și a problemelor lor, pentru a putea trăi o viață împlinită.

Specializări și cursuri:

19, 25 noiembrie 2022 – Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale din România – Terapia prin Acceptare și Angajament (ACT) pentru Traumă

Curs online – Arizona Trauma Institute – Certified Clinical Trauma Specialist – Individual (CCTS-I)

14 – 17 iulie 2022, Brașov – Asociația de Terapie a Acceptării și Angajamentului  – Tabăra de ACT: De la primul pas la cel mai important?

16 – 18 iunie 2022, Conpenhaga – Schema Therapy Society – INSPIRE 2022 – Conferința Internațională de Schema Therapy “Reinventing the Therapeutic Relationship”

20 – 22 mai 2022 –  Asociația de Terapie a Acceptării și Angajamentului – Conferința Națională ACT România – Aprofundarea conexiunilor interpersonale din perspectiva paradigmei contextual comportamentale

8 – 10 aprilie 2022 și 8 – 10 iulie 2022 – Asociația Institutul Român de Schema Therapy – Formare în vederea certificării internaționale în Schema Therapy

4 – 6 martie 2022 – Asociația Institutul Român de Schema Therapy – Utilizarea intervențiilor centrate corporal în terapia schemelor

7 – 9 mai 2021 – Asociația de Terapie a Acceptării și Angajamentului – Conferința Națională ACT România – “Extinderea abilităților clinice – dezvoltare profesională & personală”

2021 – 2022 – Asociația de psihoterapii cognitive și comportamentale din România  – Formare în psihoterapii cognitive și comportamentale

2012 – 2014 – Master Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai

2008 – 2011 – Licență în psihologie – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai

Programează o ședință cu Emilia